George Francis Lyon, călătorul cu care ne preocupăm acum, a fost însărcinat de companiile miniere englezești din Real del Monte și Bolaños să desfășoare o călătorie de lucru și cercetare în țara noastră.
Lyon a părăsit Anglia pe 8 ianuarie 1826 și a ajuns la Tampico pe 10 martie. Traseul planificat a fost de la Puerto Jaibo la San Luis Potosí, Zacatecas, Guadalajara, Valladolid (Morelia), Mexico City, actualul stat Hidalgo, Jalapa și, în cele din urmă, Veracruz, portul în care s-a îmbarcat pe 4 decembrie, în același an. După ce a trecut prin New York, nava a fost distrusă, iar Lyon a reușit să salveze doar câteva lucruri, inclusiv acest ziar; a ajuns în cele din urmă în Anglia și a publicat-o în 1828.
BINE ȘI RĂU
În conformitate cu timpul său, Lyon are opinii sociale foarte englezești și foarte din timpul său; unele dintre ele sunt între enervant și amuzant: „Când femeilor li se permite să-și ocupe locul potrivit în societate; când fetelor li se împiedică să se joace pe stradă sau cu oameni murdari care acționează în calitate de bucătari; iar când se introduce corsete, (!) și căzi de baie, iar țigările sunt interzise sexului mai slab, manierele bărbaților se vor schimba radical. "
„Printre marile clădiri publice (din San Luis Potosi) există una foarte sănătoasă pentru a închide femeile rebele (tați sau soți gelosi care se bucură de privilegiul de a-și închide fiicele și soțiile!). Biserica atașată acestui clădire a păzitorului virtuții este foarte întunecată și mohorâtă ".
Desigur, criolii nu erau favoritele sale: „Ar fi foarte greu, chiar și în această țară universal letargică, să găsim un grup de oameni mai indiferent, inactiv și somnoros decât cel al lui Pánuco, care în cea mai mare parte sunt creole. Înconjurate de un teren capabil de cea mai bună cultivare, care trăiesc într-un râu plin de cei mai buni pești, au abia o legumă și, rareori, alte alimente decât tortilla de porumb și, ocazional, puțin sacadată. Puielele par să dureze o jumătate de zi și chiar și vorbirea este un efort pentru această rasă leneșă ".
OPINII CONTROVERTATE
Câteva citate din Lyon arată că oamenii noștri se comportă foarte bine sau că engleza se comportă foarte prost: „Mi-am însoțit gazdele și soțiile la teatru (în Guadalajara), ceea ce mi-a plăcut foarte mult. Era aranjată și ornamentată frumos, iar cutiile erau ocupate de doamne îmbrăcate mai degrabă în stilul Franței și Angliei; deci, dacă nu ar fi fost faptul că toată lumea a fumat și pentru tăcerea și buna comportare a clasei inferioare a publicului, aproape că mi-aș fi putut imagina că mă găsesc în Anglia ".
„Treisprezece mii de dolari au fost cheltuiți pentru acest festival pe rachete și spectacole, în timp ce un debarcader ruinat, baterii doborâte, clădiri publice nereparate și trupe neplătite vorbeau despre sărăcia statului. Dar oamenii buni din Vera Cruz și, într-adevăr, toți mexicanii, în special spectacolele de dragoste; și trebuie să mărturisesc că sunt mulțimea cea mai ordonată și mai bine purtată pe care am văzut-o cu acest tip de ocazie. "
Deși Lyon își exprimă ușurința față de indigenii mexicani („acești oameni săraci sunt o rasă simplă și chiar urâtă și, în cea mai mare parte, slab formată, a cărei stângăcie este sporită de obiceiul de a merge cu degetele spre interior” ), are, de asemenea, recunoașteri care ar trebui evidențiate: „Indienii aduc la vânzare jucării mici și coșuri, făcute cu mare pricepere, iar cărbunii, în timp ce își așteaptă clienții, se distrează sculptând în mărfuri figuri mici de păsări și alte animale. Ce vinzi. Ingeniozitatea clasei inferioare din Mexic este cu adevărat extraordinară. Leperii (sic) fac figuri frumoase de săpun, ceară, miez de anumiți copaci, lemn, os și alte materiale. "
„Onestitatea proverbială a muletarilor mexicani este inegalabilă până în prezent; și cu foarte puține excepții, a rezistat testului revoltelor recente. Mărturisesc că dintre toți băștinașii din Mexic, muletele sunt preferatele mele. I-am găsit întotdeauna atenți, foarte amabili, ajutători, veseli și total cinstiți; iar starea lor în acest ultim aspect poate fi mai bine estimată din cunoașterea faptului că mii și chiar milioane de dolari le-au fost încredințate frecvent și că au apărat în multe ocazii, cu riscul vieții lor, împotriva acelor bande de hoți. ... Ultimii pe lista socială sunt indienii săraci, o rasă blândă, îndelung răbdătoare și disprețuită, care, cu afecțiune, sunt capabili să primească cele mai bune învățături. "
Este foarte interesant de observat că ceea ce a observat Lyon în 1826 este încă valabil în 1986: „Huicholii sunt de fapt singurii oameni care trăiesc încă complet diferit de cei din jur, protejându-și propria limbă”. și rezistând cu sârguință tuturor eforturilor cuceritorilor săi ".
MOARTEA UNUI COPIL
Diferitele formațiuni religioase pe care Lyon le făcuse să se întrebe despre unele dintre obiceiurile orașului nostru. Așa a fost cazul la înmormântarea unui copil, care până în prezent continuă să fie ca „petreceri” în multe zone rurale din Mexic: „Când ascultam muzică noaptea (în Tula, Tamps.) Am găsit o mulțime cu o tânără femeie o femeie care purta pe cap un mic copil mort, îmbrăcat în hârtii colorate aranjate sub formă de tunică și legat de o scândură cu o batistă albă. În jurul corpului plasaseră o abundență de flori; fața era descoperită și mâinile mici legate între ele, ca într-o rugăciune. Un violonist și un bărbat care cânta la chitară au însoțit grupul până la ușa bisericii; iar mama intrând câteva minute, a apărut din nou împreună cu copilul ei și s-au îndepărtat împreună cu prietenii lor la locul de înmormântare. Tatăl băiatului a urmat mai departe în urmă cu un alt bărbat, care îl ajuta cu o torță de lemn aprinsă pentru a lansa rachete de mână, de genul cărora purta un pachet mare sub braț. Ceremonia a fost de bucurie și bucurie, deoarece toți copiii care mor tineri ar trebui să scape din purgatoriu și să devină „îngeri” imediat. Am fost informat că înmormântarea urma să fie urmată de un fandango, ca semn al bucuriei că bebelușul a fost luat din această lume ".
În aversiunea sa față de catolicism, face o excepție: „Bieții frați din Guadalupe sunt o rasă foarte stoică și cred că nu ar trebui clasificați ca turma de oameni leneși care se hrănesc cu publicul în Mexic fără utilitate. Ei trăiesc într-adevăr în toată sărăcia pe care promisiunea lor o prescrie și toată viața lor este dedicată suferinței voluntare. Nu au alte bunuri personale decât o rochie de lână gri, aspră, care nu se schimbă până nu este purtată și care, după ce a obținut mirosul sfințeniei, este vândută apoi cu douăzeci sau treizeci de dolari pentru a servi drept costum mortuar pentru unii devotat, care presupune că se poate strecura în cer cu o înfășurare atât de sfântă ".
DANSUL GUAJOLOTE
Nu aș fi surprins dacă următorul obicei se mai păstrează, având în vedere - așa cum am și făcut - dansatorii din Chalma: La Guadalajara „ne-am oprit o vreme la capela San Gonzalo de Amarante, mai cunoscută sub numele de El Bailando. Aici am avut norocul să găsesc trei bătrâne rugându-se repede și dansând foarte serios în același timp în fața imaginii sfântului, care este sărbătorit pentru vindecările sale miraculoase de „frig și febră”. Aceste personaje grave și venerabile, care au transpirat abundent din fiecare por, au ales dansul binecunoscut în țara Guajolote sau dansul Turciei, pentru asemănarea sa în grație și demnitate cu plictiseala de pasiune pe care o fac aceste impunătoare păsări.
„Mijlocirea, sau mai bine zis puterea individuală a sfântului, deoarece sfinții din Mexic au de cele mai multe ori preferința față de Divin, este foarte stabilită. El însuși primește, ca ofrandă de recunoștință, un picior de ceară, un braț sau orice altă parte miniaturală a corpului, care se găsește atârnată împreună cu alte sute într-o pictură mare încadrată pe o parte a capelei, în timp ce Peretele opus este acoperit cu mici picturi în ulei unde se remarcă minunile săvârșite de cei care ar putea astfel furniza astfel de mărturii de devotament; dar toată această șaradă idolatră cade în uz. "
Desigur, Lyon s-a înșelat, deoarece obiceiul „minunilor” de pe altarele sfinților celebri este încă la modă.
Pe de altă parte, alte obiceiuri tind să dispară în mod clar: „Evangheliștii (sau cărturarii) își practică vocația de cărturari publici. Am văzut aproximativ o duzină dintre acești bărbați care stăteau în diferite colțuri lângă ușile magazinelor, ocupați să scrie cu stilouri sub dictatura clienților lor. Majoritatea dintre ei, după cum se poate observa cu ușurință, au scris despre diferite subiecte: unii se ocupau de afaceri, în timp ce alții, după cum reiese din inimile străpunse din partea de sus a hârtiei, transcriau sentimentele tandre ale tânărului sau tânărului care stătea ghemuit lângă ea. M-am uitat peste umăr la mulți dintre acești cărturari ajutători care stăteau cu hârtia pe o tablă mică care se odihnea în genunchi și nu am văzut pe nimeni care să scrie rău sau să aibă scris de mână prost. "
Zăpadă și zăpadă
Alte obiceiuri culinare - din fericire se păstrează, deși materia primă are acum o origine foarte diferită: „La plimbările mele m-am bucurat foarte mult de înghețatele, care aici (în Morelia) sunt foarte bune, obținând zăpada înghețată de pe muntele San Andrés, cea care aprovizionează toate saloanele de înghețată cu pălăria ei de iarnă ".
„Aceasta a fost cea mai rafinată înghețată de lapte și lămâie (în Jalapa), pentru care zăpada este adusă de la Perote la începutul anului, iar în toamnă, de la Orizaba.” Desigur, Lyon se referă la vulcanul cu același nume. Și în ceea ce privește zăpada, trebuie să observ că defrișările în zilele noastre fac foarte ciudat ceea ce acest călător englez a observat: Nevado de Toluca a nins pe 27 septembrie și Malinche pe 25 octombrie; în prezent, dacă ar fi în ianuarie.
Și trecând în aceeași ramură de dulciuri - de la înghețată la gumă de mestecat, trebuie să mărturisesc că am fost surprins să aflu că femeile din Jalapa le mestecau deja: „Am găsit și un sortiment de alt articol, numit„ pământ dulce ”, pe care îl mănâncă femei, de ce sau pentru ce, nu știam. Este alcătuit dintr-un tip de lut frământat în prăjituri mici, sau figuri de animale, cu un tip de ceară pe care arborează sapotii. " Știam deja că guma de mestecat este seva sapodelei, dar acum știm că americanii nu sunt pionierii în utilizarea ei pentru acel obicei inestetic.
INTERESUL ÎN PREHISPANIC
Lyon ne oferă diverse date despre rămășițe prehispanice pe care nu ar trebui să le neglijez. Unele sunt probabil inactive, altele ar putea fi un nou indiciu: „Am aflat că într-o fermă numită Calondras, la aproximativ nouă leghe (din Pánuco), există câteva obiecte vechi foarte interesante, situate pe marginea unui deal acoperit cu copaci sălbatici ... principala este o cameră mare asemănătoare unui cuptor, pe podeaua căreia s-a găsit un număr mare de pietre plate, asemănătoare cu cele folosite de femei pentru măcinarea porumbului și sunt disponibile și astăzi. Aceste pietre, ca un număr mare de alte articole de mobilier durabile, îndepărtate cu mult timp în urmă, sunt considerate a fi fost depuse în peșteră într-un zbor al indienilor. "
„Am descoperit (în San Juan, Huasteca potosina) o piesă de sculptură imperfectă, cu o asemănare îndepărtată cu o figură cu figura unui leu, a unei nave și am auzit că mai erau câteva într-un oraș antic la câteva leghe distanță, numit` Quaí-a-lam. "
„Am aterizat în Tamanti pentru a cumpăra lapte și jumătate de zeiță de piatră, despre care auzisem în Pánuco, ceea ce reprezenta o încărcătură grea pentru cei patru bărbați care au dus-o la canoe. Piesa are acum onoarea de a fi amestecată cu niște idoli egipteni la Muzeul Ashmolean din Oxford. "
„Lângă un sat numit San Martín, situat într-o călătorie lungă de o zi prin munți spre sud (din Bolaños, Jal.), Se spune că există o peșteră care conține mai multe figuri de piatră sau idoli; Și dacă aș fi fost stăpânul timpului meu, aș fi vizitat cu siguranță un loc despre care nativii încă vorbesc cu un asemenea interes. Singurele antichități pe care le-am putut obține în Bolaños, oferind recompense, au fost trei pene de piatră foarte bune sau topoare de bazalt; Și când s-a aflat că cumpăr curiozități, un bărbat a venit să mă anunțe că, după o lungă călătorie de o zi, s-ar putea găsi „oase ale neamurilor”, din care a promis să aducă câteva dacă le-am furniza catâri, deoarece dimensiunea lor era foarte mare mare."
O SURPRIZĂ DUPĂ ALTĂ
Dintre diferitele moșii miniere vizitate de Lyon, se evidențiază câteva imagini. Orașul actual „fantomă” Bolaños era deja așa în 1826: „Orașul astăzi slab populat are aspectul de a fi fost odinioară clasa întâi: ruinele sau jumătățile de clădiri ale splendidelor biserici și ale frumoaselor clădiri din gresie nu erau egale cu cele pe care le văzusem până acum. Pe amplasament nu exista o singură colibă sau baracă de noroi: toate casele erau construite din piatră superioară; iar clădirile publice care erau acum goale, ruinele imenselor moșii de argint și ale altor unități legate de mine, toate vorbeau despre bogății imense și splendoare care trebuie să fi domnit în acest loc acum liniștit și retras. "
Din fericire, aproape nimic nu s-a schimbat în acest alt loc minunat: „Real del Monte este într-adevăr un loc foarte frumos, iar valea sau râpa care se extinde spre nordul orașului este pur și simplu superbă. Torentul rapid al munților curge peste el în canalul aspru și stâncos și de pe maluri până la vârful munților înalți care îl mărginesc foarte aproape există o pădure deasă de ocoti sau pini, stejar și brad. Nu va fi cu greu un colț în toată această extensie care să nu fie demnă de pensula unui artist. Nuanțele variate ale frunzelor bogate, podurile pitorești, stâncile abrupte, cărările bine populate, găurite în stâncile de porfir, cu curbele și săriturile mereu variabile ale torentului, au o noutate și un farmec puțin egalat. "
Contele de Regla a fost gazda Lyonului, dar acest lucru nu l-a scăpat de criticile sale: „Contele locuia într-o casă cu un etaj (San Miguel, Regla) pe jumătate dezastruoasă, slab mobilată și nu prea confortabilă; toate camerele au vedere la un mic patio în centru, lipsindu-se de avantajul unei vederi frumoase. Proprietarii celei mai mari și mai frumoase haciendas, care le câștigă un venit de 100.000 de dolari, se mulțumesc cu cazare și confort pe care un domn englez ar ezita să le ofere servitorilor săi ".
Gusturile arhitecturale austere ale englezilor nu puteau surprinde minunea artei coloniale mexicane: „Ne-am plimbat la (Santa María) Regla și am intrat în celebra Hacienda de Plata, care se pare că a costat 500.000 de lire sterline. Acum este o ruină imensă, plină de arcuri de zidărie monstruoase, care par să fi fost construite pentru a susține lumea; și cred că jumătate din suma enormă a fost cheltuită pentru asta; nimic nu poate îndepărta acel aer de pustiu, care a dat hacienda aspectul unei cetăți prăbușite. Se află în partea cea mai adâncă a unei râpe abrupte, înconjurată de stânci de bazalt de o frumusețe atât de singulară, despre care s-a spus atât de multe. "
Între San Luis Potosi și Zacatecas a vizitat Hacienda de las Salinas, care „se află într-o câmpie aridă, aproape de unde se găsesc mlaștinile, din care sarea este extrasă într-o stare impură. Acesta este consumat în cantități mari în unitățile miniere, unde este utilizat în procesul de fuziune. " Va mai fi în producție și astăzi?
POMPE ÎN TAMPICO
Și în ceea ce privește sarea, a găsit lângă Tula, Tamps., Un lac sărat în diametru de aproximativ trei kilometri, aparent fără viață animală. Acest lucru îmi amintește că în Tamaulipas există cenote (spre Barra del Tordo), dar nu este singura curiozitate yucatecană care depășește limitele acestei peninsule; merită această anecdotă trăită de Lyon la o cină în Tampico: „Un domn s-a ridicat brusc, cu un aer de mare entuziasm, fluturându-și mâna peste cap cu un strigăt de bucurie, apoi a proclamat o„ bombă! ” Toată compania s-a ridicat pentru a-și urma impulsul plin de viață, în timp ce paharele erau umplute și tăcerea era păstrată; după aceea, prăjitorul de pâine a scos grav din buzunar o copie pregătită a versurilor sale ".
Mi se pare că, înainte de a fi marinar și miner, Lyon a avut inima de călător. În plus față de locurile cerute de natura călătoriei sale de lucru, a vizitat Ixtlán de los Hervores, Michigan, și se observă că izvoarele și gheizerele actuale au avut deja același aspect impunător de cel puțin 160 de ani; La fel ca în Rotorua, Noua Zeelandă, indigenii își gătesc mâncarea în surse hipertermice. Raportează alte SPA-uri („sănătate pentru apă”, în latină): la Hacienda de la Encarnación, lângă Villanueya, Zac. Și la Hacienda de Tepetistaque, „cinci leghe la est” față de cea anterioară. În Michoacán a vizitat izvorul râului Zipimeo și „frumoasa sa cascadă, între stânci și copaci.
METALE ȘI PETROL
În Hidalgo a fost în Piedras Cargadas („unul dintre cele mai minunate locuri din peisajele stâncoase pe care le-am văzut vreodată”) și a urcat pe dealurile Pelados și Las Navajas. „Obsidianul se găsește din abundență pe dealurile și câmpiile care ne înconjoară; vena și fântânile făcute de indieni sunt în vârf. Nu știu dacă săpăturile au fost adânci, dar în prezent sunt aproape acoperite și numai dacă sunt suficient de săpate își arată forma inițială, care este circulară ”.
Minele de cupru din Somalhuacán par foarte interesante, de către Perote: „Cuprul a fost extras doar din găuri sau peșteri frontale mici de stânci ușoare și este atât de abundent încât locul ar putea fi numit pe bună dreptate„ sol virgin ”. Majoritatea acestor roci sunt bogate în metale; iar săpăturile mici făcute de cei care au căutat aur și deschiderile mai mari pentru extragerea cuprului sunt văzute de jos ca niște cuiburi de vulturi în stâncile abrupte de deasupra.
Descrierea sa despre „aurul negru” al estuarului Chila este, de asemenea, foarte interesantă: „Există un lac mare, unde petrolul este colectat și transportat în cantități mari la Tampico. Aici se numește gudron și se spune că arunca din fundul lacului și că plutea în număr mare la suprafață. Cel pe care l-am observat în mod repetat a fost dur și arătos și a fost folosit ca lac, sau pentru a acoperi fundul canoe. " De asemenea, de mare interes, deși din alte motive, este modul în care s-a făcut mezcal în San Luis Potosi: „Este băutura de foc distilată din inima maguey, din care frunzele sunt tăiate până la baza rădăcinilor și apoi zdrobiți bine și fierbeți; Apoi este plasat în cizme imense de piele suspendate de patru mize mari, unde li se lasă să fermenteze, adăugându-le cu pulque și ramurile unui tufiș numit „yerba timba” pentru a ajuta fermentarea. Aceste cizme de piele conțin aproximativ două butoaie fiecare. Când lichiorul este suficient de pregătit, acesta este golit din cizme în alambic sau alambic, care se află într-un recipient imens de doage și inele, ca un butoi foarte mare, din care lichiorul distilat curge printr-un canal format dintr-o frunză. de maguey. Acest butoi este deasupra unui foc subteran, iar apa de răcire este depusă într-un vas mare de cupru, care este montat deasupra butoiului și agitat după gust. Mezcalul este apoi depozitat în piei întregi de boi, dintre care am văzut o cameră foarte plină, iar aspectul său era acela al unui număr de vite atârnate de cârlige, fără picioare, cap sau păr. Mezcal este trimis pe piață în piei de capră. "
IMAGINILE PIERDUTE ÎN VECI
Deși aș vrea să închei lăsând acest „gust în gură”, pentru a evita suspiciunile prefer să o fac cu două ștampile lipsă, din păcate, pentru totdeauna; de la Lerma, un bucolic: „Este înconjurat de o mlaștină extinsă traversată de drumuri bune ridicate; și de aici se naște Rio Grande ... Bazinele de apă sunt aici de o transparență frumoasă, iar stufurile înalte care umple mlaștina sunt locul de agrement al unei mari varietăți de păsări acvatice, printre care aș putea număra într-un spațiu foarte mic treizeci și unu nouă ardei albi ".
Și un altul, foarte departe, de Mexico City: „Albul său viu și lipsa de fum, amploarea bisericilor sale și regularitatea extremă a structurii sale i-au dat o aparență care nu a fost văzută niciodată într-un oraș european și declară unice, poate de neegalat în stil.
